15 Jul 2010
Despre blesteme..
Și cum mergeam eu adunat de spate, pentru că mă întorceam de la lucru, și ergonomia spătarului de la scaun e mai mică proporțional decât plasticitatea spatelui meu, mi-am setat ca target/țel să nu mai iau troleul, ci să merg pe jos până acasă. Și, mergând eu așa prin zona rezidențială, am dat peste o casă
Deci, pe poartă scrie: strict interzis – Cei care ne violează POARTA ȘI GARDURILE să fie în veci BLESTEMAȚI! Și, nu se vede bine în poză, dar pe colțul clădirii scrie ISUS, iar la mijloc scrie MAICA Sfântă.
Mare mi-a fost mirarea, și am început să râd (ca prostu’
)…
Dar n-a durat mult, că mi-a izvorât în cap un gând: băh, dacă nu-i de glumit cu chestiile astea?… (că doar am fost și eu botezat, și am semnat procesul verbal în care mi se spunea cu cine mi-ii bine și cu cine nu
) Așa că m-am oprit, și am zis să mă docomentez dom’le înainte!
M-am dat cu bicicleta pe net, și am descoperit tot felul de articole, unii pro, alții contra, în ceea ce privește veridicitatea blestemului.
Definiția ce-am găsit-o în DEX: BLESTÉM, blesteme, s.n. Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine. [Acc. și: bléstem] – Din blestema (derivat regresiv).
“Blestemul este o provocare nemăsurată şi el creşte în tărie cu cât se îndreaptă înspre nemăsurat. ” – Emil Cioran, în Amurgul gândurilor.
Evident, am căutat să aflu și o părere religioasă: despre blesteme, și după cum spunea cineva la comentarii, nu-i rău (măcar pentru cultura generală) să citești și ceva de genul articolului respectiv.
Majoritatea spun, că dacă X blestemă pe Y, și Y nu a greșit, atunci blestemul se întoarce împotriva celui care îl rostește, adică X.
Răspunsul la întrebarea: deci, râzi sau nu râzi?
“Să nu ai nimic în comun cu oamenii în afara faptului de a fi OM!” – tot Emil Cioran
Într-o zi vine la Buddha un om oarecare. Și acest om începe să-l insulte foarte dur pe Buddha timp de 10 minute. Dar Buddha nu se supără deloc, nu zice nimic, nu schițează nici un gest – este ca o statuie, deși omul acela îl insultă ca pe ultimul suflet de pe planetă, ca pe un nimic.
Într-un final, după ce se potolește omul, Buddha îi spune acestuia: “Permite-mi să-ți pun o întrebare. Dacă un om îți oferă ție un cadou, și tu ai ales să nu îl accepți, atunci cui îi aparține acel cadou?”
Omul stătu un pic pe gânduri și, într-un final, răspunse: “Atunci acel cadou îi aparține celui care l-a dat, evident!”
Iar Buddha zise: “Corect. Deci, dacă eu nu ți-am acceptat vorbele tale, atunci ale cui sunt?”







